Cu siguranţă ați auzit despre examenele Cambridge sau testul IELTS necesare obţinerii unui certificat de engleză cu recunoaştere internațională.
Î: Care sunt resursele necesare susținerii unui astfel de examen?
R: Ingredientele absolut necesare sunt: motivaţia, determinarea, studiul individual susţinut, dar şi monitorizarea progresului în cadrul cursului de pregătire pe formatul examenului.
R: Ingredientele absolut necesare sunt: motivaţia, determinarea, studiul individual susţinut, dar şi monitorizarea progresului în cadrul cursului de pregătire pe formatul examenului.
Împreună cu profesor de limba și literatura engleză Doina Ojog, o fire calmă și în același timp perseverentă, suntem alături de toți cei care doresc să învețe sau să își aprofundeze cunoștințele.
Organizat pentru prima dată în orașul nostru, examenul Cambridge s-a susținut la Școala Gimnazială „Elena Doamna”, fiind înscriși un total de 23 elevi.
Felicităm, cu drag, pe toți cei care au ales să se înscrie la acest examen!
Felicităm, cu drag, pe toți cei care au ales să se înscrie la acest examen!
Din totalul celor înscriși, 15 dintre aceștia frecventează cursul de limba engleză de la Club Art:
Nr.
crt.
|
Nume și prenume
cursant
|
Vârsta
|
Nivel
susținut
|
Punctaj
obținut
|
1.
|
Angheluță Lorena
|
6 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
2.
|
Patrichi Ștefan
|
8 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
3.
|
Brăilescu Alesandra
|
9 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
4.
|
Trandafir Ingrid
|
9 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
5.
|
Dumitru Adriana
|
9 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
6.
|
Lefter Claudiu
|
9 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
7.
|
Stănică Angel
|
9 ani
|
SRTARTERS
|
15/15
|
8.
|
Căluian Rareș
|
9 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
9.
|
Făinărea Flavius
|
9 ani
|
STARTERS
|
13/15
|
10.
|
Lupașcu Alexia
|
9 ani
|
STARTERS
|
13/15
|
11.
|
Sîrbu Carina
|
10 ani
|
STARTERS
|
15/15
|
12.
|
Tănase Ana-Maria
|
10 ani
|
STARTERS
|
13/15
|
13.
|
Popa Arthur
|
10 ani
|
MOVERS
|
14/15
|
14.
|
Niță Isabelle
|
10 ani
|
MOVERS
|
14/15
|
15.
|
Capotă Nicol
|
11 ani
|
MOVERS
|
13/15
|
Felicitările se îndreaptă și către elevii care au dat examen pentru clasa de engleză din cadrul școlii Dimitrie Sturdza, unde au obținut punctaj foarte bun.
Mulțumim părinților pentru încredere, devotament și colaborare. Suntem încântați și onorați să primim copii din diferite sate și orașe.
În colaborare cu Școala „Elena Doamna” ne dorim ca numărul copiilor să crească cu mult peste așteptările tuturor.
Pentru anul viitor examenul de Cambridge își va păstra locația, iar data va fi 25 martie 2017.
Suntem convinși că împreună cu dumneavoastră vom deveni „Mai buni prin artă”.
Pavel Ramona
Se organizeaza Cambridge in Tecuci de vreo 2 ani daca nu ma insel.S-a organizat si PET pentru cei din gimnaziu, si CAE pentru cei din liceu la Spiru Haret.