Probabil că nimic altceva nu poate defini mai bine spiritul unui popor decât străvechile sale tradiţii şi obiceiuri. Călătorul vestic va fi surprins să descopere în România un loc plin de legende, mituri şi tradiţii păstrate de-a lungul secolelor.
Tradiţiile şi obiceiurile populare constituie una din valorile inegalabile şi incontestabile, amprenta popoarelor de pretutindeni. Noi avem datoria de a nu lăsa timpul şi evenimentele lumii moderne să ne determine să le uităm.
Educându-i de mici pe elevii noştri, prin diverse activităţi şcolare şi extraşcolare, ei vor îndrăgi limba pe care o vorbesc şi obiceiurile ţării în care s-au născut.
Astfel, ne putem asigura că tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti vor avea continuitate în generaţiile următoare.
Ca dascăli avem mai mult decât o datorie, avem obligaţia să promovăm tradiţiile neamului, adevăratele valori spirituale ale poporului nostru, esenţa naţiei, ceea ce ne face unici şi deosebiţi. Asemenea lui Vasile Alecsandri care spunea: „Mi-e drag românul şi ştiu a preţui bunătăţile cu care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc şi să-l ascult căci el e simplu şi frumos în înfăţişarea lui, căci e curat, înţălept, vesel şi poetic în graiul său… Eu îl iubesc şi am sperare într-acest popor plin de simţire care respectează bătrâneţele, care-şi iubeşte pământul… ” şi noi trebuie să ne mândrim că suntem români.
Totalitatea creaţiilor şi manifestările artistice aparţinând culturii spirituale, literatura şi muzica populară, obiceiurile si tradiţiile populare româneşti sunt zestrea culturală a românilor, comorile de neînlocuit ale neamului nostru românesc, pe care noi, ca dascăli, avem menirea să le cultivăm şi să le transmitem elevilor noştri dragostea pentru comoara naţională.
Ca dascăl, ca om, ca român, simt că am datoria morală faţă de elevii mei, faţă de generaţiile viitoare de a promova, cât îmi stă în puteri, zestrea spirituală a poporului român, de a cultiva la elevi dragostea şi dorinţa de a cunoaşte şi a păstra această moştenire de o bogăţie incontestabilă.
Într-o lume plină de noi concepte şi influenţe occidentale, într-o lume a informaţiei, a chatului, a rapp-ului, avem datoria morală mai mult ca niciodată să transmitem adevăratele valori elevilor noştri, să fim aproape de ei, să ne adaptăm rapid, din mers, pentru a nu fi depăşiti de situaţii şi pentru a putea să formăm omul nou capabil să se adapteze la o societate în contiuă schimbare, dar care să nu-şi uite sau să-şi ignore rădăcinile care le alimentează esenţa şi trăinicia şi durabilitate în timp.
Astfel a luat naştere proiectul educaţional: „Din tradițiile și obiceiurile neamului romanesc”, iniţiat de şcoala noastră, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” Tecuci şi având ca parteneri şcoli din toate zonele folclorice ale ţării, iar activităţile care se derulează bucură şi încântă un număr mare de elevi, cadre didactice, părinţi şi reprezentanţi ai comunităţilor locale.
Simpozionul „Dascălul promovatorul tradiţiilor şi datinilor străbune”, activitate din cadrul proiectului, se află anul acesta la ediţia a VII-a, cuprinde 3 secțiuni:
- Comunicări științifice: Modalități de evocare a etosului popular prin activități școlare și extrașcolare;
- Concurs de artă plastică „Obiceiuri străbune”;
- Festivalul de cântec şi dans popular „Dragi mi-s cantecul si jocul” ce se va desfăşura pe 20 mai 2017, la Sala Ion Petrovici.
Toate activităţile derulate în cadrul proiectului vizează promovarea, păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi obiceiurile populare ce constituie una din valorile inegalabile şi incontestabile, amprenta popoarelor de pretutindeni. Noi avem datoria de a nu lăsa timpul şi evenimentele lumii moderne să ne determine să le uităm.
Tema proiectului şi activităţile care s-au derulat şi se vor derula valorifică muzica, dansul şi tradiţiile populare, au un caracter concret şi dispun de un mare potenţial de aplicabilitate, elevii vor asimila cu uşurinţă valorile şi tradiţiile românilor.
Prof. Florentina Golea
SIMPOZION NAŢIONAL
Festivalul de cântec şi dans popular ,,DRAGI MI-S CÂNTECUL ŞI JOCUL”
Ediția a VII-a
ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,DIMITRIE STURDZA” TECUCI, JUDEŢUL GALAŢI
Sala Ioan Petrovici
8:30-9:00
Primirea oaspeţilor.
9:00-9:30
Festivitatea de deschidere a festivalului: Prof. inv primar Golea Florentina- initiator/coordonator proiect;
Alocuţiuni: Director Școala Dimitrie Sturdza, prof.Gabor Raluca; primarul Municipiului Tecuci, economist Catalin Constantin Hurdubae, Inspector scolar general adjunct, prof. Popa Doinita
Prezentarea partenerilor, juriului, prezentatorilor.
Nr crt | Ora | Numele interpretului/
/grup vocal folcloric & instrumental/formaţie de dans |
Titlul cântecului/dansului | Categorie de varsta | Şcoala/instuţia pe care o reprezintă | Indrumător/
instructor d-na/d-l profesor |
||
|
9:30 | Formaţia de dans ,,Izvorasul,,
|
Braul barbatesc
Hora fetelor |
primar cl III | Scoala ,,Iorgu Iordan,,Tecuci, Galati | Ursu Doina | ||
|
9:36 | Formaţia de dans ,,Mugurasii 1,,
|
Hora
|
Primar cl II | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Marcu Tincuta | ||
|
9:40 | Formaţia de dans ,,Mugurasii 2,,
|
Hora
|
Primar cl II | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Marcu Tincuta | ||
|
9:43 | Silista Meleșcanu Diana
|
Sunt o fata frumusica
|
preprimar | Club Art Tecuci | Ioana Mocanu
Radu Mocanu |
||
|
9:47 | Formaţia de dans ,,Meloritm,,
|
Hora
|
Primar cl I | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Popoiu Emilia | ||
|
9:51 | Formația de dans ,,Albinutele,, | Ista-i moldoveanul | preprimar
|
Gradinița nr.1 Matca, Galati | Nare Ofelia Darcle | ||
|
9:54 | Solista Kortman Maria | Hai la hora | preprimar | Gradinita nr 3 Tecuci, Galati | Caliman Luminita | ||
|
9:57 | Formatia de dans ,,Pui de romanasi,, | Hora | preprimar | Gradinita nr 3 Tecuci,Galati | Caliman Luminita
Mandru Nica Carp Luminita |
||
|
10:00 | Popa Cezar
|
Canta cucu-n Bucovina | Primar cl I | Club Art Tecuci | Ioana Mocanu
Radu Mocanu |
||
|
10:03 | Formatia de dans ,,Miorita,, | Hora | pregătitoare | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Vasilie Simona | ||
|
10:06 | Solistul Mitura Dragos | pregatitoate | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Georgescu Maria | |||
|
10:10 | Formatia de dans ,, Tecucelul,, | Rapsodia Romana | pregatitoate | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Georgescu Maria | ||
|
10:14 | Solista Ciobanu Gabriela | Mai tii minte, mai, draga, Marie? | Primar cl I | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Parvana Dumitra | ||
|
10:18 | Formatia de dans ,, Salcioara ,, | Sarampoiu | Primar cl I | Scoala ,,D Sturdza,,Tecuci | Epure Nicoleta | ||
|
10:22 | Solista Vasilie Maria | Cu drag pentru sora mea | Primar cl I | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Parvana Dumitra | ||
|
10:25 | Formatia de dans ,,Bobocii ramniceni,, | Hora | pregătitoare | Școala Gimnaziala nr 6 Ramnicu Sarat , Buzau | Olaru Florentina | ||
10:30 | PREMIERE PREPRIMAR & | PREGATITOARE/ CLASA I | ||||||
|
10:40 | Formaţia de dans,,Romanasii,, | Hora Moldoveneasca | Primar cl II | Scoala ,,Anghel Rugina,,Tecuci | Pavel Rodica | ||
|
10:43 | Solista Sirbu Anastasia | Sunt o fata frumusica | Primar cl II | Școala ,,D Sturdza,,Tecuci | Irimia Mioara | ||
|
10:47 | Formatia de dans ,,Bujoreii,, | Hora mare | Primar cl II | Scoala ,,D Sturdza,,Tecuci | Irimia Mioara | ||
|
10:50 | Soliste:Condrache Lorena
Dojana Anisia |
Mai badita, Mihaita | Primar cl II | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Miron Maricela | ||
|
10:52 | Formația de dans ,,Romanasul,, | Hora de la Vanatori
|
Primar cl II | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Miron Maricela | ||
|
10:58 | Formația de dans ,,Romanasii,, | Joaca Hora-n poenita
|
Primar cl III | Școala nr 2 Barcea | Calugaru Angela | ||
|
11:07 | Solista-Vasilache Madalina | Canta cucul, bata-l vina | Primar cl IV | Scoala Anghel Saligny Focsani Vrancea | Vucmanovici Roxana | ||
|
11:10 | Solista Sirbu Carina | Trandafir de la Moldova | Primar cl IV
|
Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Golea Florentina | ||
|
11:14 | Formația ,,Dumitrita,, | Burduiul
|
Primar cl IV | Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Golea Florentina | ||
|
11:18 | Solista Damian Alexandra | Canta cucu-n Bucovina | Primar cl IV
|
Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Golea Florentina | ||
|
11:21 | Formația ,,Dumitrita,, | Ciobanasul | Primar cl IV | Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Golea Florentina | ||
|
11:25 | Solista Munteanu Alesia | Legenda sanzienelor | Gimnaziu cl V
|
Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Ghica Claudia | ||
|
11:28 | Formatia ,,Margaritar,, | Sarba studenteasca | Gimnaziu cl V | Scoala nr 1 Independenta , Galati | Costin Elena
|
||
|
11:30 | Grup vocal ,,Flori de camp,, | M-a facut mama sa joc | Primar, cl II | Scoala Jirlau, Braila | Purice Paunica | ||
|
11:34 | Solista Patranoiu Alexandra | Gimnaziu cl a VI | Scoala Jirlau, Braila | Purice Paunica | |||
|
11:38 | Solista Toma Sarah | Trandafirde la Moldova | Primar cl II | Scoala nr 11 Buzau | Panait Adriana | ||
|
11:42 | Formatia ,,Ciobanasul,, | Suita de dansuri | Primar cl II | Scoala nr 11 Buzau | Panait Adriana | ||
|
11:47 | Solista Stanciu Alesia | Mi-a adus badita flori | Primar cl I | Scoala Gimnaziala nr 1 Negoiesti, com Stefan cel Mare , Bacau | Chenciu Loredana
Stanciu Geta |
||
|
11:50 | Formatia de dans ,,,,Razesii lui Stefan | Suita de dansuri din zona Moldovei | Primar cl I | Scoala Gimnaziala nr 1 Negoiesti, com Stefan cel Mare , Bacau | Chenciu Loredana
Stanciu Geta |
||
|
11:56 | Solista Brasov Pais Andreea Rebeca | Constantine, Constantine | Primar cl I | Scoala Ioan A. Bassarabescu Ploiesti, Prahova | Craciun Daniela | ||
12:00 | PAUZA JURIZARE | |||||||
Grupa Balet junior | Mereidele | Fara jurizare | Club Art Tecuci | Polesnic Mariana | ||||
Interpreta Cojocaru Sorana | Ghita | Fara jurizare | Club Art | Ioana Mocanu
Radu Mocanu |
||||
Grupa Balet minijunior | Polca Annem | Fara jurizare | Club Art Tecuci | Polesnic Mariana | ||||
Grupa Balet junior | Dans arabesc | Fara jurizare | Club Art Tecuci | Polesnic Mariana | ||||
Interpreta Caraus Irene | Da Doamne cantec ! | Fara jurizare | Club Art | Ioana Mocanu
Radu Mocanu |
||||
Grup dans
Grup dans |
Break dance
Extreme Crazy |
Fara jurizare | Club Art Tecuci | Hriscu Florentin | ||||
Interprete
Sirbu Carina |
Vise si minuni | Fara jurizare | Casa de Cultura | Claudiu Visan | ||||
12:20 | PREMIERE | |||||||
|
12:30 | Formatia ,,Romanasii Junior,, | Dans popular stilizat | Primar II-III | Scoala Huruiesti, Bacau | Cernat Carmen
Mocanu Milica Dragastan Catalin |
||
|
12:34 | Formatia ,,Romanasii,, | Dans popular stilizat | Primar II-III | Scoala Huruiesti, Bacau | Cernat Carmen
Mocanu Milica Dragastan Catalin |
||
|
12:40 | Solista Gabar Lavinia | Mandra-i hora-n Bucovina | Primar cl III | Liceul Tehnologic ,,Gh Ruset-Roznoveanu,, Roznov, Neamt | Verona Bogus | ||
|
12:46 | Solista Corfu Miruna | Badita cu sumanel | Primar cl III | Liceul Tehnologic ,,Gh Ruset-Roznoveanu,, Roznov, Neamt | Verona Bogus | ||
|
12:49 | Formatia ,,Mugurasii roznoveni,, | Suita de dansuri populare | Primar cl III | Liceul Tehnologic ,,Gh Ruset-Roznoveanu,, Roznov, Neamt | Verona Bogus | ||
|
12:55 | Solista Manole Nicoleta | Ciobanas din Iaslovat | Primar cl III
|
Scoala Gimnaziala Chiscani, Braila | Boboc Georgeta | ||
|
12:58 | Formatia ,, Dunarenii junior,, | Suita de dansuri brailene | Primar cl III
|
Scoala Gimnaziala Chiscani, Braila | Boboc Georgeta | ||
|
13:05 | Solista Roinita Miruna | Haida roata, mai flacai | Primar cl IV | Scoala Paulesti Vrancea | Popa Marioara | ||
|
13:07 | Solistei Manaila Andra | Constantine, Constantine | Primar cl IV | Scoala Paulesti Vrancea | Popa Marioara | ||
|
13:11 | Solistei Soare Beatrice | Mi-a adus badita flori | Primar cl III | Scoala Paulesti Vrancea | Popa Marioara | ||
|
13:15 | Formatia de dans ,,Vornicii,, | Suita de dansuri populare | Primar cl IV
|
Scoala Paulesti Vrancea | Popa Marioara | ||
|
13:20 | Formatia ,,Canclenkler,, | Suita de dansuri tatarasti | Primar
|
Scoala Topraisar Filiala UDTTMR | Cheamil Ghiulserim
Pervin Alnefi Larion Petrut |
||
|
13:28 | Solista Petre Eliza | Aseara pe inserat | Gimnaziu cl VII | Scoala Gimnaziala Batrani, Prahova | Manolache Teodor
Manolache Sonia |
||
|
13:32 | Formatia ,,Perinita din Batrani,, | Suita: Ofitereasca;Ciobanas, Breaza, Brau | Primar cl VII | Scoala Gimnaziala Batrani, Prahova | Manolache Teodor
Manolache Sonia |
||
|
13:40 | Formatia ,,Amzacenii Yildizlar,, | Colaj de dansuri turco-tatare | Primar-gimnazial I-VIII
|
Scoala nr 1 Amzacea , Constanta | Danilov Laura | ||
13:53 | PREMIERE | |||||||
|
14:05 | Formația de dans ,,Mugurasii,, | Ciobanasul
|
Primar cl IV | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Diaconu Gina | ||
|
14:09 | Formatia de dans ,,Cununita,, | Colaj etno | Primar cl IV
|
Scoala Stefan Octavian Iosif Tecuci, Galati | Munteanu Isabela | ||
|
14:14 | Formaţia de dans ,,Opincuta,,
|
Alunelul. Brasoveanca, Coasa | Primar cl IV | Scoala ,,Iorgu Iordan,,Tecuci | Huzum Carmen | ||
|
14:23 | Formația de dans ,,Mugurasii,, | Dansul mastilor | Primar cl IV | Școala ,,Elena Doamna,,Tecuci | Diaconu Gina | ||
|
14:28 | Solista-Onea Flavia | Nu te uita ca sunt mica | Gimnazial cl VI | Ansamblul Cununita satului Liesti Galati | Dibu Mioara | ||
|
14:30 | Formația de dans ,,Cununita satului,, | Hora de la vanatori | Primar cl I- IV | Ansamblul Cununita satului Liesti Galati | Dibu Mioara | ||
|
14:35 | Oiță Denisa | Dar-ar naiba-n tine dragoste | Gimnaziu cl V | Club Art Tecuci | Ioana Mocanu
Radu Mocanu |
||
|
14:40 | Formatia de dans ,,Licuricii,, | La nunta asta | Gimnaziu cl V
|
Scoala Stefan Octavian Iosif Tecuci, Galati | Lazar Geanina | ||
|
14: 45 | Formatia de dans ,,Gypsy,, | Dans tiganesc | Gimnaziu cl VI
|
Scoala nr 1 Toflea, Galati | Dragomir Mariana | ||
|
14:50 | Formatia de dans ,,Rustic,, | Dans popular stilizat
,,Hai la hora din Moldova!,, |
Gimnazial cl VI | Scoala Ion Petrovici Tecuci Galati | Niculescu Daniela | ||
|
14:54 | Solista Ciobanu Anastasia | Ca moldoveanca nu-i nimeni
Coraghiasca din Bacau |
Primar cl Preg | Scoala Alexandru Ioan Cuza Bacau | Vrajmasu Mariana
Maxim Mirela |
||
|
15:00 | Formatia ,,Bobocul,, | Suita de dansuri populare | Primar cl 0-IV | Scoala Alexandru Ioan Cuza Bacau | Vrajmasu Mariana
Maxim Mirela |
||
|
15:06 | Solista Feraru Andreea | Marioara de la Gorj | Gimnaziu cl VII
|
Scoala ,,Elena Doamna ,, Tecuci | Dascalu Elena | ||
|
15:10 | Formatia de dans ,,Crizanteme talpigene,, | Calutii ; Roata/ Coasa | Gimnaziu cl VII
|
Scoala „Ion Creanga”, Talpigi, Galati | Oancea Dorina
Moraru Laura |
||
|
15:16 | Solista Darie Andreea | Asa-i omul cat traieste
Cantecele mele |
Gimnaziu clVIII
|
Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Cusiac Daniela | ||
|
15.22 | Grup Vocal ,,Unison,, | La oglinda
Ciobanas cu trei sute de oi |
Gimnaziu V-VIII | Scoala Iorgu Iordan Tecuci , Galati | Chirvase Vetuta | ||
|
15:29 | Solista Creteanu Cosmina | Ana, zorile se lasa | Gimnaziu cl VII
|
Scoala ,,Dimitrie Sturdza,, Tecuci | Nistor Sandita | ||
15 35 | PREMIERE |
15:35 Premierea (acordarea trofeelor, diplomelor şi distincţiilor).
Concluzii şi aprecieri asupra activităţii.
Orele sunt aproximative, de accea va rugam sa veniti cu cel putin 30 de minute in sala, iar in culise sa intrati cu 10 minute inainte de a urca pe scena.
Sa auzim de bine si frumos!
Prof Florentina Golea/ florygolea@yahoo.com/ tel 0766209419