Miercuri, 17 mai 2017, în jurul orei 18, poliţiştii Secţiei 7 Rurală au oprit în trafic pentru control pe raza localităţii Matca un autoturism condus de un tânăr de 26 ani, din municipiul Vaslui.
În urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat din anul 2012.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
În România, o persoană poate avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru o perioadă limitată. Persoana are dreptul, doar exercitarea acestuia este suspendată pentru o perioadă limitată, care nu poate fi de ani de zile.
În cazul arătat este vorba de 5 ani. Așa că suspendarea este încheiată de ani buni. Prin urmare, la data controlului din zilele trecute, persoana respectivă avea dreptul de a conduce autovehicule în România.
Pe cale de consecință, nu există latura obiectivă a infracțiunii vizate: conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, așa că NU există nici infracțiunea.
Și atunci ce cercetează penal polițiștii ? Ori fac inventarul sumelor de dat ale tânărului ?