Pictorul Eduard Sandu şi frumoasele lui „Peisaje”

Eduard Sandu Tecuci (8) Etajul întâi al Casei de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit miercuri, 24 mai 2017, vernisajul expoziţiei „Peisaje” semnată de pictorul Eduard Sandu.

Artistul plastic este născut la 10 iulie 1967 la Bacău dar şi-a petrecut copilăria la Tecuci, absolvind Liceul nr. 1 Industrial pe atunci, azi Colegiul „Spiru Haret”. S-a prezentat apoi la Facultatea de Arte Plastie şi aşa cum spune el într-un interviu „am picat cu succes, la o competiţie unde pentru patru locuri erau înscrişi 200 de candidaţi, marea lor majoritate venind de la liceele de arte plastice. A fost apoi luat în armată, unde era cunoscut de toţi de acolo că soldatul pictor. A urmat totuşi Facultatea de arte plastice aşa cum şi-a dorit şi a realizat mai multe expoziţii în ţară. Artiştii plastici pe care îi apreciază Eduard Sandu sunt Van Gogh, Monet, Pissaro şi Turner iar dintre cei români Aman, Grigorescu, Luchian şi Gh. Petraşcu. Artistul plastic a mai prezentat o expoziţie la Tecuci, în sala de expoziții, în 2012, atunci fiind sponsorizat moral şi material de celebra solistă Angela Gheorghiu.

Eduard Sandu Tecuci (3) Manifestarea de faţă a fost deschisă de managerul instituției, Lucia Gologan, care şi-a manifestat bucuria pentru faptul că se încearcă şi prin acestasta acţiune reluarea unor astfel de evenimente în acest loc în care, cam de mult timp nu a mai avut loc o astfel de expoziţie: „Vom căuta să oferim şi în continuare posibilitatea de a ne reîntâlni aici cu iubitorii artelor frumoase. Eduard Sandu este un artist care a început să descifreze frumuseţea picturii la vârsta de 7 ani, la 10 ani ajungând chiar să vândă şi tablourile ce le executa cu multă pasiune. El trăieşte cu şi din pictură, este un artist îndrăgostit total de arta plastică, având chiar şi studiile necesare în acest domeniu. Este un artist inconfundabil care, aşa cum s-a mai arătat, a avut numeroase expoziţii în ţară, impunându-se prin talent. Aceasta de faţă este o expoziţie densă, care ne arată un artist complet, cu peisaje din toate anotimpurile, cu sentimente şi trăiri care te conduc prin diferite stări. El poate fi considerat şi un pictor al iernii, precocupat de viaţă şi mai ales de prezenţa umană, un pictor care scoate în evidenţă aspecte din centrul oraşelor dar şi din periferiile acestora. Prin el, descoperim altceva decât mondenitatea. În cele 42 de tablouri, realizate de autor în anii 2016 şi 2017 şi expuse de faţă, are şi multe peisaje din oraşul lui considerat natal, Tecuci. Prin artistul de faţă, vedem expus frumosul natural, el fiind considerat de unii ca un pictor al luminii şi al frumosului. Noi, cei de la Casa de Cultură, ne mândrim cu faptul că putem găzdui o astfel de reuşită expoziţie şi regretăm că nu avem acum de faţă mai mulţi tineri sau elevi care ar avea ce vedea şi să se bucure din plin de aceste frumuseţi realizate de artist. Îi mulţumim şi pe această cale şi îl aşteptăm mereu, aici, la Casa de Cultură, în oraşul lui natal, rugându-l totodată să facă şi în continuare ceea ce face cu aceeaşi plăcere şi bucurie”.

Eduard Sandu Tecuci (4) Invitat să ia cuvântul, Eduard Sandu mulţumeşte celor prezenţi şi în special organizatorilor, respectiv conducerii Casei de Cultură pentru spaţiu şi sprijinul acordat, spunând că va reveni aici cu cea mai mare plăcere: „Mă bucur nespus că apreciaţi aceste lucrări. Eu încerc ca prin aceste lucrări să aduc fericirea în sufletele privitorilor şi prin fiecare picătură de culoare să aduc o nouă bucurie celor ce le urmăresc. Voi lucra şi în continuare cu aceeaşi bucurie şi mare plăcere”.

Eduard Sandu Tecuci (6) Prof. Eleonora Stamate spune că are o mare bucurie când vine la expoziţia lui Eduard Sandu, la fel ca şi la cea a altui pictor tecucean-gălăţean David Sava, ambii la fel de iubiţi în Tecuci: „Ei au rămas şi vor rămâne mereu în inima mea. Apreciez toate tablourile de faţă şi remarc şi eu dragostea lui faţă de Tecuci şi tecuceni, dovedită şi prin unele tablouri. Am şi revăzut în unul din ele casa Nataliei Negru. Apreciez la pictor şi faptul că abordează mai multe momente ale zilei dar un rol aparte îl au secvenţele de iarnă. Asta nu înseamnă că nu apreciez şi celelalte realizări cu vara, toamna, primăvară, case, străzi sau chiar oameni. Îl felicit pe autor şi îl aşteptăm oricând să revină la Tecuci”, a încheiat prof. Stamate.

Eduard Sandu Tecuci (2) Despre frumuseţea tablourilor dar şi despre regretul că la această expoziţie nu participă şi elevii, a vorbit şi redactorul Iancu Aizic, considerând că profesorii de desen puteau veni cu elevii să vadă frumosul la el acasă, în locul unor linii sau alte desene din ora care se puteau face şi cu ale ocazii.  Vorbitorul a continuat completând ce a spus directoarea, referitor la faptul că  „acest pictor trăieşte din pictură”, amintind replica pictorului la un interviu în care a fost întrebat dacă se poate trăi din pictură, acesta răspunzând „Astăzi, în România, dacă vrei, se poate trăi din orice”!

A mai luat apoi cuvântul o prietenă tecuceancă a autorului, Ioana Tudorache, care a vorbit despre Omul Eduard Sandu.

Eduard Sandu Tecuci (10) În încheiere, directoarea Lucia Gologan a tinut să menţioneze faptul că, în general „Artiştii plastici se nasc, nu se formează. Eduard Sandu s-a născut pictor, nu s-a format”.

A urmat un dineu oferit de artistul plastic cu o gură de şampanie, fursecuri şi prăjituri. Expoziția va fi deschisă publicului până în 20 iunie, de luni până vineri, în intervalul orar 9-16.

 

Autor: Iancu Aizic

 

Publicitate