Prietena lui Bachus a nimerit în gard

Accident Marţi, 1 august 2017, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Munteni, o femeie, de 29 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un gard.

Fiind testată cu aparatul Drager, rezultatul a fost pozitiv, valoarea înregistrată fiind de 0, 51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În autoturism se afla și o altă femeie de aceeași vârstă care, deși cunoștea faptul că soferița consumase băuturi alcoolice, i-a încredințat autoturismul a cărui proprietară era.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice și încredințarea unui vehicul spre a fi condus pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

 

IPJ Galaţi

Publicitate