Între 26 şi 27 august 2017, la Tecuci, în parcul „Regina Elisabeta”, se desfăşoară cea de a XXVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de folclor „Cântă de răsună lunca”. Au fost invitaţi şi participă artişti amatori din judeţele Brăila, Vaslui, Teleorman, Bacău, Vrancea şi Vaslui. În recitaluri au evoluat artişti consacraţi cum ar fi Elisabeta Turcu, Nicu Mata, Maria Murgoci şi alţii.
Nu vom scrie nimic despre desfăşurarea acestui festival pentru că acest lucru îl va face, poate, site-ul Info Tecuci, Buletinul informativ al Primăriei Tecuci, aşa cum la timpul cuvenit, îl făcea, imediat după desfăşurarea evenimentelor, site-ul Tecuceanul, acel site şi ziar considerat a fi o Scânteie Țuchelistă.
Acum, aici, dorim să consemnăm faptul că, aşa cum se ştie din vechime, atunci când vei primi musafiri, faci unele amenajări mai speciale. De aceea, cu o zi înainte de acest eveniment, adică vineri 25 august 2017, cu aparatul foto în mână, am vizitat Parcul „Regina Elisabeta”, locul de desfăşurare al acestui eveniment. Se lucra la amenajarea scenei dar, aşa cum am scris intenţionat în titlu, oaspeţii erau aşteptaţi cu poarta deschisă şi nu, cum se spune, cu porţile deshise, pentru că, de mult timp, o poartă de la intrare lipseşte cu desăvârșire.
Am numărat, pe distanţa dintre poarta de la intrare până la pod, 33 de panouri metalice din care, 11 erau descompletate. Plăcile metalice, erau confecţionate acum 30-40 de ani, din deşeuri metalice de la fosta unitate Vitimas. De ani de zile, ele nu au mai văzut o vopsea pe ele. Partea de zidărie este şi ea deteriorată, nu s-au mai reparat, prin ciment sau văruire, de ani şi ani.
Nu ştiu cu ce impresie pleacă oaspeţii, văzând toate acestea. Considerăm că nu numai elementul artistic contează, e bine să fie şi cel ambiant.
Autor: Iancu Aizic