Trafic de persoane în județul Galați

Trafic persoane Galati (1) Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au  efectuat cinci percheziții la persoane bănuite că ar fi exploatat cinci bărbați prin muncă forțată, la o stână.

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române,  sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Galați, au efectuat patru percheziții în comuna Vânători și una în municipiul Galați, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Trafic persoane Galati (3) Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, precum și al polițiștilor de frontieră, jandarmilor și reprezentanților A.N.I.T.P. din Galați.

În fapt, doi bărbați, de 30 și 32 de ani, sunt bănuiți că, în perioada 2015 – octombrie  2017, la diferite intervale de timp, ar fi recrutat, transportat, transferat, adăpostit şi primit cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 50 ani.

Cei în cauză i-ar fi indus în eroare și ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a victimelor și le-ar fi exploatat prin supunerea în mod forţat la diverse munci, în cadrul stânei pe care o dețin, folosind și violenţe fizice şi psihice.

Trafic persoane Galati (2) În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii și 25.000 de lei, proveniți din activitatea infracțională.

Cei doi au fost reținuți, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

IPJ Galați

Publicitate