Din nou la teatru, la Ateneul tecucean

Teatru Tecuci (1)Sâmbătă, 9 decembrie 2017, sala Ateneului fundaţiei Pelin din Tecuci a găzduit un nou spectacol prezentându-se comedia romantică „Flirt”, realizată după o idee a actorului și regizorului tecucean Mihai Baranga, acum și actor alături de actrița Andreea Duță.

Am asistat de fapt la un spectacol de pantomimă, care a dorit să ne arate cum se poate obține un succes în zece pași și să fii fericit cu doar două piruete, sau cum să îți găsești sufletul pereche.

 Teatru Tecuci (5)Spectacolul este inspirat de literatura motivațională apărută în ultima perioadă și care ne propune unele rețete garantate ale succesului. Este o adevărată demonstrație de inteligență și plină de situații comice. Am văzut și cum își dorește soțul să îi fie soția, trecând prin funcția de femeie de afaceri, coregrafă, actriță sau chiar teroristă, negăsindu-și în final femeia perfectă.

Teatru Tecuci (6)Am asistat la un spectacol cu adevărat de bun gust care a cucerit, pe drept, aplauzele celor prezenți în sala Ateneu.

Ne așteptăm oricând, cu drag, actorul tecucean, aici, acasă la el, la Tecuci!

 

 

Iancu Aizic

 

Publicitate