După un an şi jumătate de mandat, conducerea Primăriei Tecuci a hotărât că prioritatea târgului nostru este achiziţionarea unei camere video performantă şi a unui număr de microfoane, asta pe lângă alte achiziţii minore esenţiale unor funcţionari, gen laptop-uri la 8.000 lei bucata.
În şedinţa Consiliului local de săptămâna aceasta s-a constat că primarul a dispus dotarea mesei din sala de şedinţe cu microfoanele achiziţionate, acestea fiind numerotate. Cartonaşele, lipite precum indicaţiile unei nunţi la căminul cultural, indicau că sunt un număr de 22 bucăţi microfoane.
Camera video super dotată a fost pusă în funcţiune de regizorul tehnic al instituţiei, Decibel, iar înregistrarea a fost fără cusur, prinzând şi cele mai minuscule detalii, precum mucii uscaţi din nările unora şi faringele inflamat al primarului.
În plus, începând din acest an, secretarul şi viceprimarul primăriei, printr-un nou Regulament de funcţionare al Consiliului local, au dispus ca lucrările fiecărei şedinţe la Tecuci să se desfăşoare doar în limba română, având ca argument, după lungi dezbateri, motto-ul ,,Limba noastră-i o comoară”.