Înscriere în şcolile MApN

MApN Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs de admitere în anul 2018 la următoarele instituţii de învăţământ militar postliceal pentru formarea:

 Maiştrilor militari (durata studiilor 2 ani)

– Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, 307 locuri;

– Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc – judeţul Buzău, 226 locuri;

– Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanţa, 110 locuri;

Subofițerilor (durata studiilor 1 an)

– Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti, 136 locuri;

–  Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc – judeţul Buzău, 30 locuri.

Criterii generale şi specifice (pentru candidat/ă):

– să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în ţară de cel puțin 6 luni;

– să fie declarat/ă „apt/ă medical” (vizita medicală se face gratuit la Spitalul Militar de Urgență „Aristide Serfioti” Galați);

– să aibă vârsta de cel mult 28 de ani pentru maiștri militari, 35 de ani pentru subofițeri, împliniţi în anul organizării concursului de admitere;

–  să fie înscris/ă în ultimul an de liceu sau să fie absolvent/ă de învăţământ liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat, dar să facă dovada promovării acestui examen până la admitere;

– să nu fi fost condamnat/ă penal, să nu fie în curs de urmărire penală, să aibă un comportament moral în societate.

Selecţia – susţinerea unor probe eliminatorii: evaluări psihologice aptitudinale, sportive, interviul de evaluare finală.

Admiterea – examinarea psihologică specială, test grilă eliminatoriu la limba engleză şi un test grilă la două discipline: matematică (algebră și trigonometrie) și fizică (mecanică și electricitate) sau limba română (limbă și comunicare) și legislație în domeniul apărării doar pentru subofițeri – forțele terestre.

Termenul limită de depunere a dosarului este 2 mai 2018.

Armata oferă ceea ce își dorește orice tânăr aflat în momentul crucial, al alegerii drumului în viață, respectiv: educație gratuită, o bună pregătire profesională, un loc de muncă la finalizarea studiilor, posibilitatea de afirmare și construirea unei cariere, un trai decent garantat de un venit sigur și atractiv.

Locurile scoase la concurs sunt la comun, indiferent de gen. Se asigură gratuitate pe timpul studiilor (hrană, ținută, cazare, asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare etc). La finalizarea studiilor, prin contract, se asigură un loc de muncă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Informaţii suplimentare se primesc la sediul biroului, Galaţi, str. Cerealelor, nr.2, pe pagina de facebook a Centrului militar județean Galați, pe căsuța de mail recrutare_galati@mapn.ro, la adresele http://www.mapn.ro sau http://www.recrutare.mapn.ro cât și la telefon: 0236. 497.031.

Programul biroului este luni, miercuri, joi şi vineri, între orele 8.30 – 16.30, marţi între orele 10.30-18.30.

Publicitate