Sub influența alcoolului, în trafic prin Tecuci şi Matca

 EtilotestSâmbătă, 17 martie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au depistat, pe strada 13 Septembrie din localitate, un tânăr de 25 ani care a condus autoturismul, fiind sub influența alcoolului.

În urma efectuării alcooltestului, polițiștii au constatat că tânărul prezintă o concentrație etilică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice și stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, polițiștii Postului de Poliție Matca au oprit în trafic, pe raza comunei, un autoturism condus de un tânăr de 26 ani.

În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și se află sub influența alcoolului, etilotestul relevând o concentrație etilică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Publicitate