Băut şi fără permis la volan

 EtilotestAseară, 2 aprilie, în jurul orei 23.30, polițiștii Postului de Poliție Ghidigeni au oprit în trafic, pe raza comunei, o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 ani, din localitate.

Cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat că șoferul nu posedă permis de conducere. Mai mult, la testarea alcoolscop a acestuia, rezultatul a fost 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.