Eveniment cultural la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”

Parteneriatul dintre Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci și Asociația „Pro Valores”, propune iubitorilor culturii o întâlnire cu profunde semnificații spirituale, în care protagoniști vor fi pianistul Nil Mladin – masterand al Royal Academy of Music din Londra și una dintre cele mai valoroase iconografiste ale României –  Carmen Paiu.

Vineri, 17 decembrie 2021, începând cu ora 15,  în timp ce vor fi ascultate opusuri de Ludwig van Beethoven și Frederic Chopin, vor putea fi admirate noile icoane create de Carmen Paiu.

Accesul în sală se face conform regulilor sanitare stabilitate de lege, în limita a 50% din locurile disponibile.