Nu știu cum se întâmplă prin alte localități, dar la noi, la Tecuci, senectutea se dovedește destul de productivă sub aspect intelectual. În câteva rânduri am avut posibilitatea să iau pulsul vieții culturale din alte localități – din Adjud, din Rm. Sărat – și n-am văzut prea mulți seniori implicați în viața culturală a acestor localități. Bag seama că senectutea nu conservă și nu duce mai departe decât imboldul și propensia deplinei maturități. O viață petrecută în rudimentar, în problemele imanenței, pe prima treaptă a piramidei lui Maslow va conserva și la senectute aceeași existență în rudimentar, în minor, în platitudini, în cultivarea de impresii false și ipocrite, c-ar reprezenta, chipurile și ei ceva, de vreme ce au cochetat cu creația, cu gândul înalt, cu tentații izvoditoare. Cunosc acest gen de creatori interesați doar de inducerea unei impresii false, nicidecum de adâncirea unei probleme, de cercetarea unei personalități sau fapt de cultură din care să extragă toate consecințele derivate. Fac risipă de citate, dau impresia de erudiți, când de fapt, bieții de ei, habar nu au de opera adevărată a celui din care a citat, dar scopul a fost atins omul face impresie, induce părerea eronată de multilateral dezvoltat, dar sterilitatea se observă ușor și dacă unii se prefac că n-o observă, la mijloc trebuie să fie niște calcule meschine, oneroase.
M-am întins mai mult cu această introducere stânjenitoare, pentru că scopul acestor rânduri este prilejuit de editarea scrierilor literare a cunoscutului cărturar tecucean Constantin Solomon. Recenta editare realizată de Viorel Burlacu respectă în linii generale cutumele unei reeditări – nu pe toate, dar are prefață, are postfaţă, ceea ce lipsește este nota asupra ediției. Cititorul nu știe de unde au fost adunate textele și nici dacă reputatul profesor, la vremea lui și le-a adunat într-o ediție de autor. După câte știu, ediția lui Viorel Burlacu poate fi considerată princeps în sensul că e prima alcătuire cu scrierilor literare risipite de autor prin diferite publicații, deși era în practica vremii ca autorii să-și publice scrierile în broșuri de 5-10 pagini.
Studiul despre poetul Theodor Șerbănescu, bunăoară, a fost publicat într-o broșură de câteva pagini pe care am avut posibilitate să o consultăm și noi. Probabil că și alte scrieri au cunoscut un tratament asemănător.
Constantin Solomon este important dacă este privit din două perspective: prin studiul asupra Bibliei de la București, tradusă de Șerban Cantacuzino, ceea ce a însemnat fixarea definitivă a limbii române și a principalului fond lexical și prin cercetările sale asupra scriitorilor locali – Calistrat Hogaș, Theodor Șerbănescu, despre care aduce multe date biografice inedite, necesare vitorilor cercetători.
Studiul asupra Bibliei de la București a fost recunoscut la vemea respectivă ca o lucrare serioasă și valoroasă pentru care a și fost premiată de Academia Română cu Premiul Neuschotz. Despre Neuschotz am aflat întâmplător dintr-un articol publicat de Eminescu în Curierul de Iași dn 12 iunie 1877 că a fost un mare bancher din Iași, care a pus la dispoziția Academiei Române o sumă de bani pentru premierea unei lucrări valoroase. Acest bancher a fost de o filantropie rar întânită: la Iași înființase un orfelinat și susținea financiar Școala de fete din oraș. Eminescu relatează despre recunoștința ieșenilor față de această familie și despre funeraliile soției acestuia – Enny Neuschotz – decedată la vârsta de 50 de ani, iar ieșenii i-au adus un pios omagiu participând în masă la funeralii. Atât curtea templului, spune Eminescu, cât și ulița mare erau pline de oameni și trăsuri, care adăstau pe o căldură cumplită (M. Eminescu, Opere, vol IX, p. 396).
Constantin Solomon a cercetat cărţile româneşti vechi, înscrisurile întâlnite întâmplător pe filele vechilor cărţi bisericeşti şi a formulat observaţii pertinente despre evoluţia limbii româneşti şi despre împrumuturile lexicale făcute din limbile etniilor megieşe. Studiul lui C. Solomon despre Biblia lui Şerban Cantacuzino nu se găseşte în această alcătuire, deși, după opinia noastră, aici era locul lui și nu în culegerea rezervată studiilor istorice. Oricum, e bine că s-a publicat și acum poate fi cercetat de oricine este interesat.
Spuneam că mai este important și prin cercetările sale privind biografia unor scriitori tecuceni și a unor fapte de istorie nebuloase, la granița dintre real și legendă. El este cel care a emis ideea că Ioniță Hrisanti ar fi fost autorul furtului corespondenței secrete a scrisorilor prin care caimacanul Nicolae Vogoride era sfătuit, din Viena și din Stambul, cum să se împotrivească Unirii Principatelor, pentru a fi recompensat de Sultan cu caftanul de domnitor al Moldovei. Povestea cu seiful moștenit de Vogoride de la Costache Conachi, în care logofătul își ținea cartușele pentru vânătoare, din care s-ar fi risipit câteva alice prin încuietori făcându-l impracticabil și cu Vasile Lăcătușu care l-a reparat și a făcut și o dublură de chei, oricât de plauzibilă ar părea, n-a fost creditată de istoricii acestui moment istoric tocmai datorită absenței unui document convingător care să-l confirme.
În schimb, cercetările sale asupra biografiei unor scriitori tecuceni, în special Calistrat Hogaș și Theodor Șerbănescu, sunt referențiale pentru orice istoric literar. Publicate în broșuri sau în provinciala revistă locală Analele Moldovei (1941) cele două studii n-au fost cunoscute de George Călinescu pentru a fi consemnate în monumentala sa istorie din 1941. Oricum, ele au valoare indicativă și oricine se va apleca asupra biografiei celor doi scriitori va menționa negreșit și numele lui Constantin Solomon ca unul care a clarificat unele probleme ale biografiei lor.
Problema e alta, oare cele două publicații – Arhiva Românească și Analele Moldovei – au fost singurele în care a colaborat Constantin Solomon? Am o îndoială, dar cum n-am prea multe dovezi evidente, mă abțin de la presupuneri evazive. Îmi amintesc doar că i-am întâlnit numele într-un număr vechi al reviste Convorbiri literare, semna un fel de reportaj în satul lui Vasile Pârvan, dar cum nu mai am revista nu insist pe această temă. Un lucru e sigur: că la un proiect existent deja se pot adăuga, ulterior, oricâte cumuluri se vor identifica în timp, întâmplător sau prin râvnă catalitică.
De asta subliniez apăsat că amândouă lucrările – și cea alcătuită de colectvul muzeului și cea care grupează scrierile sale literare și alcătuită de Viorel Burlacu – sunt binevenite și reprezintă începutul unui demers pe care l-am dori continuat. Am făcut cândva propunerea inițierii unei colecții speciale de restituiri în care să găsim lucrările semnate de Dongorozi, de triada Boureanu, de Lascarov Moldovanu, de Florea Zeletin și a altor scriitori tecuceni uitați, ale căror scrieri, în mare parte, au rămas fixați în ediții princeps și generațiile mai noi, chiar dacă ar dispuși pentru lectură, nu vine nimeni în întâmpinarea lor. Ar putea să caute prin bibliotecile mari, dar de ce ar face-o când culturile de spanac din Occident îi așteaptă cu brațele deschise?
Ionel Necula
Ziarul Tecucean 
În studiul lui Constantin Solomon, referitor la Ioniță Hrisanti, despre care face referire Ionel Necula, nu se regăsește nici în cartea editată de Muzeu și nici în cea scoasă de Viorel Burlacu. Un rezumat al acestui studiu mi-a fost pus la dispoziție, în urmă cu mai mulți ani de regretatul Ion T. Sion.
În continuare prezentăm conținutul acestuia: ,,Ioniță Hrisanti (1808-1889) a făcut parte din Comitetul Unionist din Tecuci, a ținut continuu legătura cu Comitetul Unirii din capitala Moldovei, și în lupta patriotică din acel timp Ioniță Hrisanti a jucat un rol extrem de important la demascarea legăturilor lui Vogoride cu Turcia și Austria, marile puteri ostile Unirii Principatelor și la anularea primelor alegeri falsificate pentru Divanul ad-hoc.
Ioniță Hrisanti a fost fiul preotului Ion Hrisanti de la biserica Precista și după ce face seminarul din Iași trece la Târgoviște de unde a căpătat o diploma de avocat (și Al. Vlahuță a avut o asemenea diploma), după care, revenind la Tecuci, intră funcționar la Tribunal. Calistrat Hogaș în povestirea ,,Cuconu Ioniță Hrisanti” ni-l descrie ca pe un bărbat ,,înalt, drept, bine făcut și chipeș la trup” cum într-adevăr așa a fost și ni-l arată și fotografia ce mi-a fost dată, vreo patru ani în urmă, de nepotul său Alexandru Hrisanti, pensionar, ca și alte amănunte și precizări ce completează relatările surorii sale Natalia Costăchescu, în articolul ,,Cine a fost Ioniță Hrisanti?”, publicat în ziarul Timpul nr. 2459 din 17 martie 1915.
Ioniță Hrisanti a fost unul dintre revoluționarii de la 1848 și a făcut deseori drumul de la Tecuci la Iași, la M. Kogălniceanu, care publicase în 1848 ,,Dorințele partidei naționale” din Moldova, între care era și Unirea Principatelor. De multe ori Ioniță Hrisanti a fost și la București, făcând legătura cu N. Bălcescu și I. Heliade Rădulescu, când evenimentele Unirii îl găsesc președinte (corect director I. S.) al Tribunalului din Tecuci. Același luptător patriot nu se dezminte nici acum în preajma Unirii. Pentru activitatea sa ca unionist, Ioniță Hrisanti este dat afară din slujbă de Vogoride numai la câteva zile după protopopul Gheorghe Dimitriu la 15 aprilie 1857. Am văzut documentul respectiv zilele acestea la nepotul lu Ioniță Hrisanti… care cu venerație a păstrat diferite acte ale bunicului său și decrete de la domnitorul Alexandru Ioan Cuza (cum îl am și eu transcris de la fiica lui Alexandru Hrisanti , Alisa Dropol, nota I. S.).
Și această (scoatere din slujbă I. S.) a fost numai la vreo lună de la venirea lui Vogoride în fruntea treburilor Moldovei….
În studiul și documentele ce am plubicat în colaborare cu Constantin A. Stoide despre ,,Pretendența lui Grigore Sturdza la tronul Moldovei, contribuții la cunoașterea luptelor politice din preajma Unirii” în ,,Arhiva Românească”, tom III, 1939, am amintit în notele de la paginile 154-155 și despre activitatea unioniștilor tecuceni cât și samavolniciile lui Vogoride și ale miniștrilor săi, declarați pe față separatiști și care se continua la Tecuci prin transferarea din oficiu, la data de 8 iunie 1857 a lui George Nicoleanu institutor superior de la școala publică din Tecuci la școala publică din Focșani…. Unioniștii recurg la un gest extrem ce avea să dea pe față legăturile lui Vogoride cu Poarta și Austria ostile Unirii și care ceruseră lui Vogoride să falsifice alegerile. Și acest act extrem a fost acela de a pune mâna pe corespondența secretă a lui Vogoride cu cele două mari puteri…
Cel care a organizat furtul corespondenței… a fost Ioniță Hrisanti. Acest lucru îl știe precis Alexandru Hrisanti, nepotul lui Ioniță Hrisanti, precum și cele ce urmează și care au fost dezvăluite de sora dumisale Natalia Costăchescu în articolul citat… cât și după amintirile lui George Misail (1834-1906) un bun prieten al lui Ioniță Hrisanti, fost funcționar al Tribunalului din Tecuci și mai târziu magistrat, avocat, publicist, secretar general la Ministerul Instrucțiunii și deputat (vezi ,,Contribuții la bibliografia românească” de Gh. Adamescu, fasc. III, p. 115).
Această corespondență compromițătoare, Vogoride n-o ținea la Iași ci în conacul de pe moșia de la Țigănești de lângă Tecuci, zestre a soției sale Ecaterina (Cocuța) Conachi, într-un birou cu sertare secrete cu două furnituri. Caimacamul venea deseori la Țigănești să-și vadă copiii și soția, care se retrăsese indignată și de ,,trădarea față de neamul, față de șara care ar fi trebuit să devie și a D-tale” (adică a lui Vogoride) cuvinte ale Ecaterinei Conachi raportate de consulul Victor Place. Caimacamul Vogoride venea mai des la Țigănești fiindcă aici își primea personal curierii cu aceste scrisori pe care le ținea în biroul amintit, birou ce aparținuse lui Costache Conachi și care fusese adus de acesta din străinătate, scrisori ce nu erau ținute în palatul de la Iași de frica unioniștilor. Costache Conachi obișnuia să mai țină în acest birou și praful de pușcă și alicele pentru vânătoare și cum o data au pătruns în broască vreo două alice, nu s-a mai putut deschide biroul și a chemat un meșter renumit în această meserie, pe Vasile Lăcătușul care cu această ocazie a cunoscut secretele biroului și și-a luat niște tipare după cheile lui, în eventualitatea că s-ar pierde și cheile.
Ioniță Hrisanti era căsătorit cu Catinca, fiica nelegitimă a lui Costache Conachi și soră cu Ecaterina (Cocuța) soția lui Vogoride și surorile se iubeau și chiar după căsătorie, se vedeau foarte des.
Pentru cheile biroului Ioniță Hrisanti s-a adresat lui Vasile Lăcătușul, așa cum mărturisește azi nepotul său Alexandru Hrisanti, lucru ce acesta din urmă l-a aflat chiar de la Vasile Lăcătușul, devenit după aceea omul de casă al lui Ioniță Hrisanti.
Venind trăsura de la Țigănești să ia acolo pe ,,duduca Catinca” spre a face dulcețuri pentru iarnă împreună cu Cocuța, ca în toți anii, Ioniță Hrisanti își cheamă soția și spune cu hotărâre: ,,Catincă, uite ici niște chei… Te duci la soră-ta la Țăgănești, unde ai să săvârșești o foarte grea faptă. Vei procede cu atenție și în mare taină. Iată ce-i: în biroul din camera cutare cu fundul dublu și secret, vei apăsa un butonaș în dreapta și fundul sertarului se va deschide. Vei lua toate scrisorile ce se găsesc acolo și vei cerceta toate sertarele și să-mi aduci și cea mai mica hârtiuță ce vei afla acolo”.
După furtul scrisorilor, Cocuța n-a mai trimis trăsura să aducă pe Catinca la Țigănești și de atunci relațiile dintre surori s-au rupt, după cum spunea și Vasilica o servitoare țigancă din robii lui Conachi dată Catincăi ca zestre și rămasă în serviciul ei până a murit. Ce a urmat se știe. Scrisorile fiind predate, de Ioniță Hrisanti, Comitetului Unionist din Iași, D. Rallet secretarul comitetului le-a publicat în ,,L’etoile du Danube” la 8 august 1857 și au produs mare vâlvă în străinătate fiindcă din conținutul lor se vedeau legăturile lui Vogoride cu turcii, care în schimbul unor alegeri falsificate, să-i dea domnia Moldovei….
Acesta a fost marele rol pe care l-a avut Ioniță Hrisanti, în lupta pentru Unire, prin publicarea scrisorilor compromițătoare pentru caimacamul Vogoride care nu i-a iertat niciodată acest lucru. Cu o ură fară margini a pus pe un rob țigan Dumitru Frătiță să-l omoare pe Hrisanti ceea ce a și încercat pe când acesta se întorcea cu nadișanca, într-o noapte frumoasă de la o vie a sa de la Condrea însoțit de vizitiu și de bunul său prieten George Misail, de care am amintit. (Atât a scris d-l Solomon despre Ioniță Hrisanti. Când? I. S.).