Mică incursiune în viaţa pariziană

 Sâmbătă, 10 martie, Ateneul „Fundaţiei Pelin” din Tecuci și-a deschis din nou ușile pentru a primi așa cum se cuvine iubitorii refrenelor clasice franțuzești. „Bienvenue à Paris” este un proiect muzical de suflet, adresat tuturor iubitorilor de muzică franceză. Deschizând manifestarea, prof. Vasile Ghica face o scurtă prezentare a vieții culturale a Tecuciului, menționând aportul Fundației Pelin, oraş unde au loc patru festivaluri anuale, respectiv … Continuă să citești Mică incursiune în viaţa pariziană

Prima şedinţă a cenaclului după plecarea dintre noi a Maestrului Duma

 Chiar dacă ședințele cenaclului literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci au loc joia, având totuși în vedere faptul că această zi coincide cu sensibila sărbătoare a Zilei femeii, conducerea cenaclului a programat ședința pentru marți, 6 martie 2018, pentru a da ocazia  femeilor să fie, de ziua lor, în mijlocul celor dragi. Ședința ce a avut loc în sala „Alexandru Mironescu”a fost deschisă de managerul casei … Continuă să citești Prima şedinţă a cenaclului după plecarea dintre noi a Maestrului Duma

Fundația Pelin a oferit Mărțișoare muzicale

 Chiar dacă vineri a fost 2 martie și de obicei marțișoarele se oferă în prima zi a lunii, Fundația Pelin din Tecuci a ținut să ofere tuturor iubitorilor de muzică de cameră, câte un frumos mărțișor muzical. Managerul Ateneului, neobositul Eugen Doru Pelin a ținut să anunțe că pentru acest spectacol, doamnele și domnișoarele vor avea intrarea gratuită. În spectacol a evoluat formația „Polifonic Cvartet” … Continuă să citești Fundația Pelin a oferit Mărțișoare muzicale

Mărţişoare muzicale oferite de Fundaţia Pelin

 Mâine, 2 martie, de la ora 19, Fundatia Pelin oferă gratuit tuturor doamnelor şi domnişoarelor „Mărţişoare Muzicale” la Sala Ateneu din Tecuci. Intrarea este liberă pentru doamne şi domnişoare anunţă preşedintele Fundaţiei, Eugen Doru Pelin. Va fi Concert de Muzică de Cameră cu piese îndrăgite de muzică clasică, valsuri şi tangouri celebre susţinute de Polifonic Cvartet. Din trupă fac parte: Ioan Badea la  vioara I, … Continuă să citești Mărţişoare muzicale oferite de Fundaţia Pelin

De Dragobete s-a râs româneşte la Ateneu – Galerie foto

 Compania de Teatru Cristi Toma a fost din nou prezentă la Tecuci, aducând tecucenilor zâmbetul pe buze ori râsete fără frontiere la prezentarea comediilor sub semnătura marelui Caragiale. Fundaţia Pelin a fost cea care a a invitat această trupă de actori minunaţi, oferind la sala Ateneu Tecuci o surpriză spectatorilor în zi de Dragobete. Pentru început, scriitorul Vasile Ghica a urcat pe scenă şi a … Continuă să citești De Dragobete s-a râs româneşte la Ateneu – Galerie foto

Mari actori bucureșteni pe scena tecuceană – Galerie foto

 Un colectiv de talentați actori bucureșteni a prezentat miercuri, 21 februarie 2018, la sala de spectacole „Ion Petrovici” comedia muzicală „Chirița în carnaval”, o reușită adaptare a actorului Marius Bodochi după excelenta piesă a marelui Vasile Alecsandri. Am putut face din nou cunoștință, pentru câteva clipe, cu neuitata Chiriță, ni s-a reamintit de soțul ei Bârzoi, de Guliță, Safta și alte nemuritoare personaje în timp … Continuă să citești Mari actori bucureșteni pe scena tecuceană – Galerie foto

La Ateneul Pelin folkul este la el acasă – Galerie foto

 Sâmbătă, 17 februarie, la Ateneul Pelin Tecuci s-a desfășurat un nou episod, foarte apreciat de iubitorii de folk. Spectacolul a fost organizat pentru sărbătorirea Zilei Iubirii, eveniment importat şi de poporul nostru. De această dată invitați speciali au fost cantautorul Adrian Bezna din Piatra Neamț însoțit de poetul Andrei Maftei și de micuța dar talentată cântăreață de folk, Anya Bunduc din Râmnicu Sărat.  Până la … Continuă să citești La Ateneul Pelin folkul este la el acasă – Galerie foto

Spectacol artistic de Ziua îndrăgostiţilor – Galerie foto

 Vineri, 16 februarie, la sala Ion Petrovici a avut loc „Valentine’s Day, spectacolul iubirii”, considerat de organizatori a fi o modalitate în plus de formare și promovare a tinerelor talente din Tecuci și din împrejurimi. Am văzut, pentru început, o scenă frumos ornată la care talentata coregrafă Nicoleta Cucoaneş, ajutată de minunații ei elevi, și-a adus o contribuție deosebită. Prezentatorul Mihail Vasilache și-a luat un … Continuă să citești Spectacol artistic de Ziua îndrăgostiţilor – Galerie foto

Gala instrumentală a Şcolii „Soul Music Art”

 Dacă în ultima perioadă de timp, apreciata școală „Soul Music Art” din Tecuci ne-a delectat cu adevărate spectacole prezentate de elevii școlii cu piese de muzică ușoară sau populară, duminică, 11 februarie, am avut parte de un altfel de spectacol. La restaurantul Corseda din Tecuci, elevii școlii ne-au prezentat o gală instrumentală. Au evoluat 12 elevi la pian, dintre care opt din Tecuci. Manifestarea artistică … Continuă să citești Gala instrumentală a Şcolii „Soul Music Art”

Invitaţie la spectacol

 Miercuri, 21 februarie 2018, ora 19, mari actori ai teatrului românesc vor urca pe scena sălii de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci. Actorii: Rodica Popescu Bitănescu, Anca Sigartău, Manuela Cara și Marius Bodochi vor juca piesa „Chiriţa în carnaval” după Vasile Alecsandri. Chirița, Bărzoi, Guliță, Luluţa, Safta, Domnul Șarl, corupția, snobismul, incultura, parvenitismul… toate metehnele societății românești din veacul al XIX-lea sunt aduse la judecata … Continuă să citești Invitaţie la spectacol