Întâlnirile zonale ale PNL Galaţi în identificarea soluțiilor pentru comunitățile din județ

 În acest final de săptămână senatorul George Stângă a continuat întâlnirile zonale cu aleșii locali ai PNL din județul Galați. A avut trei astfel de întâlniri, la Cerțești, Ghidigeni și Braniștea, la care au participat 100 de aleși locali ai PNL. „Discuțiile consider că au fost unele constructive, iar în urma lor plecăm cu o serie de proiecte și de soluții care vor trebui implementate … Continuă să citești Întâlnirile zonale ale PNL Galaţi în identificarea soluțiilor pentru comunitățile din județ

Întâlnire zonală cu aleșii locali ai PNL Galați în comuna Matca

 Liderul PNL Galaţi, senatorul George Stângă a continuat în această săptămână întâlnirile zonale cu reprezentanții PNL din județul Galați. ,,Şedința a reunit aleșii locali ai PNL din localităţile Matca, Valea Mărului, Cudalbi, Bălăbăneşti şi Corni, întâlnirea având loc în comuna Matca. A fost un bun prilej să aflu de la aleşii locali ai PNL problemele pe care le-au identificat la nivelul comunităților din care fac … Continuă să citești Întâlnire zonală cu aleșii locali ai PNL Galați în comuna Matca

Consultări cu aleșii locali ai PNL la început de sesiune parlamentară

 Cel mai bun mod de a afla prioritățile cetățenilor, ale comunităților locale din județul Galaţi îl constituie informarea directă de la reprezentanții acestora, este de părere senatorul George Stângă. Sâmbătă, 27 ianuarie, şi duminică, 28 ianuarie, senatorul George Stângă a avut astfel de întâlniri cu consilierii locali PNL din Oancea, Târgu Bujor, Pechea şi Tecuci. Principala preocupare a fost aceea de a afla de la … Continuă să citești Consultări cu aleșii locali ai PNL la început de sesiune parlamentară