Mandate puse în executare de polițiștii tecuceni

 Miercuri, 14 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci – Biroul Investigații Criminale au depistat două persoane pe numele cărora instanțele au emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Este vorba despre doi bărbați de 23 și 37 ani, primul din municipiul Tecuci, cel de-al doilea din municipiul Tulcea, acesta fiind și urmărit la nivel național. Cei doi, condamnați pentru săvârșirea infracțiunii … Continuă să citești Mandate puse în executare de polițiștii tecuceni

Mandat pus în executare de polițiști

 Vineri, 12 ianuarie, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 6 Rurală Tecuci a depistat pe raza comunei Brăhăşeşti, un bărbat de 26 ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Galaţi emisese un mandat de executare a unei pedepse cu  închisoarea de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul a fost condus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în … Continuă să citești Mandat pus în executare de polițiști

Mandate puse în executare de polițiști

 Ieri, 11 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Tecuci au depistat un adolescent de 14 ani, din municipiul Roman, urmărit la nivel național pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat. Acesta se sustrăgea măsurii arestării preventive pentru 30 zile, măsură prevăzută în mandatul de arestare emis de Judecătoria Roman. Tot ieri, polițiști din cadrul Secției 2 Rurală au depistat, pe raza comunei Pechea, … Continuă să citești Mandate puse în executare de polițiști

În vreme ce unii ies, alţii intră la răcoare

 Ieri, 20 decembrie, poliţişti din cadrul  Secţiei 2 Rurală şi ai Biroului Urmăriri, cu suportul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat pe raza localităţii Cuza Vodă, pentru a pune în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Persoana vizată, un bărbat de 43 de ani, a fost condamnată în anul 2015 de Judecătoria Galaţi, la o pedeapsă privativă de libertate de … Continuă să citești În vreme ce unii ies, alţii intră la răcoare

Mandat pus în executare la Pechea

 Marţi, 19 decembrie  a.c.,  poliţişti din cadrul Secţiei 2 Rurală au depistat pe raza comunei Pechea un bărbat de 34 ani, din localitate, dat în consemn naţional. Pe numele acestuia Judecătoria Galaţi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 10 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis. Bărbatul a fost condus de poliţişti la Penitenciarul de maximă … Continuă să citești Mandat pus în executare la Pechea

Mandat de arestare pus în executare la Liești

 La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au depistat, pe raza aceleiași localități, un bărbat de 24 ani, pe numele căruia Tribunalul Galați emisese un mandat de arestare preventivă de 30 zile. Tânărul, față de care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de  tentativă la omor și distrugere, a fost reținut și condus la … Continuă să citești Mandat de arestare pus în executare la Liești

Mandat pus în aplicare de poliţiştii tecuceni

 Joi, 21 septembrie 2017, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au depistat un bărbat de 45 ani, din aceeaşi localitate, dat în urmărire naţională. Pe numele acestuia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de trei ani şi şase luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul a fost condus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepsei. … Continuă să citești Mandat pus în aplicare de poliţiştii tecuceni

Mandat de executare a pedepsei pus în aplicare la Umbrăreşti

 Joi, 6 iulie 2017, poliţiştii din comuna Umbrăreşti au depistat şi reţinut un bărbat de 28 ani din localitate pe numele căruia Judecătoria Lieşti a emis un mandat de executare a pedepsei  închisorii de trei ani şi şase luni pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate. Polițiștii l-au condus pe bărbat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați, în vederea executării pedepsei.   IPJ Galaţi Continuă să citești Mandat de executare a pedepsei pus în aplicare la Umbrăreşti