Asistaţii social la cheremul primarului

 În evidenţa Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Tecuci la momentul actual sunt înregistrate un număr de 275 dosare ale beneficiarilor venitului minim garantat. Aceste dosare în plată cuprind un număr de 503 persoane din care: 166 sunt copii, 120 persoane vârstnice, 44 reprezintă mame ce au în întreţinere copii până în 7 ani, 23 alţi membri, 73 persoane cu certificate medicale. Din totalul de … Continuă să citești Asistaţii social la cheremul primarului

Conferinţă de presă, fără presă, pentru care s-au cheltuit 68 de milioane

 În 24 noiembrie 2017, la Muzeul tecucean a avut loc conferinţa de presă pentru deschiderea proiectului  „Șansa T – Măsuri integrate de educație, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire, în cartierul N. Bălcescu Tecuci”. Costul acestei  conferinţe a fost de 6.806,81 lei. Chiar dacă a fost conferinţă, presa a lipsit cu desăvârşire din peisaj. Invitaţii speciali aduşi la eveniment au fost ministrul Educaţiei … Continuă să citești Conferinţă de presă, fără presă, pentru care s-au cheltuit 68 de milioane

Angajări experţi prin Proiectul „Şansa T” Tecuci

 A fost afişat rezultatul probei scrise la concursul de ocupare a două posturi vacante contractuale pe perioadă  determinată, unul de expert  implementare și monitorizare și altul de expert implementare CMAI. Aceste posturi sunt vacante tot în cadrul proiectului ,,Șansa T- Măsuri integrate de educație, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire, în cartierul Nicolae Bălcescu-Tecuci”. Rezultatele în urma probei scrise sunt: Continuă să citești Angajări experţi prin Proiectul „Şansa T” Tecuci

„Şansa T” – Un proiect discriminatoriu finanţat cu fonduri europene

 Primăria Tecuci angajează într-o veselie consilieri pentru un proiect finanţat din fonduri europene. La o privire mai atentă, proiectul „Şansa T” este discriminatoriu cu toate că îşi propune să combată discriminarea. Până în acest moment în cadrul proiectului „Șansa T – Măsuri integrate de educație, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire, în cartierul N. Bălcescu Tecuci” au fost aprobate achiziţionarea următoarelor: – conferinţă … Continuă să citești „Şansa T” – Un proiect discriminatoriu finanţat cu fonduri europene

Rezultatele probei scrise pentru ocuparea posturilor vacante la Primăria Tecuci

 În urma desfășurării probei scrise la concursul de ocupare a posturilor vacante în cadrul proiectului „Șansa T- Măsuri integrate de educatie, formare profesională, ocupare, asistență socială continuă și locuire, în cartierul Nicolae Bălcescu – Tecuci” rezultatele sunt următoarele: Candidaţii declaraţi admişi vor susţine interviul în data de 7 noiembrie 2017, ora 10, la sediul U.A.T. Municipiul Tecuci.   Continuă să citești Rezultatele probei scrise pentru ocuparea posturilor vacante la Primăria Tecuci

Rezultatul selecției dosarelor pentru concursul organizat de Primărie

 În urma procedurii de selecţie a dosarelor candidaţilor înscrişi Ia concursul organizat în vederea ocupării a şase posturi – funcţii contractuale de execuţie vacante pe durată determinată, în cadrul proiectului „Şansa T”, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale selecţiei dosarelor de înscriere: Candidaţii declaraţi admişi vor susţine proba scrisă în data de 3 noiembrie 2017, ora 10, la sediul U.A.T. Municipiul Tecuci. Candidaţii nemulţumiţi … Continuă să citești Rezultatul selecției dosarelor pentru concursul organizat de Primărie